(Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la finantare).
Pentru cine ?
In prima etapa persoane fizice, iar in a doua etapa intreprinderi mici si mijlocii (inclusiv microintreprinderi) cu o vechime nu mai mare de 2 ani, inclusiv intreprinderi nou infiintate.
Cat ?
Procentul de finantare pentru proiect este de pana la 70% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 100.000 RON.
Pentru diferenta de 30%, exista optiunea obtinerii unui credit bancar garantat prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, dar nu mai mult de 50.000 RON.
Ce ?
Urmatoarele cheltuieli pentru intreprinderi nou infiintate sunt eligibile in cadrul programului:
– Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru – inclusiv software-ul aferent);
– Aparate si instalatii de masura, control si reglare;
– Mijloace de transport necesare desfasurarii activitatii;
– Licente, brevete, marci, francize, etichetare ecologica, software;
– Achizitionarea de echipamente IT (unitate centrala, server, monitor imprimanta/ copiator/ multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente, sisteme audio-video, etc.);
– Achizitionarea de spatii de lucru, spatii de productie si spatii pentru prestari servicii si comert;
– Achizitionarea de bunuri prevazute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 aparatura birotica si 3.3 sisteme de protectie a valorilor umane si materiale, conform H.G. nr. 2139/2004;
– Realizarea unui site pentru prezentarea activitatii;
– Achizitionarea de instalatii/echipamente pentru obtinerea unei economii de energie, precum si sisteme care utilizeaza surse regenerabile de energie;
– Promovarea on-line a activitatilor societatii comerciale, elaborarea si productia de materiale tiparite de promovare a activitatilor desfasurate de societate, pe suport hartie si pe suport electronic (nu mai mult de 15% din valoarea cheltuielilor eligibile);
– Consultanta pentru intocmirea documentatiei in vederea obtinerii finantarii in cadrul prezentului program (nu mai mult de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile).
Cand ?
In 2013 inscrierile se fac incepand cu data de 29 iulie 2013.
Mai multe detalii, în dosarulcufinantari.ro.