Îmi era și mie jenă să-i spun să arunce covrigul luat din gunoi, dar i-am dat niște bani să-și ia câțiva covrigi și, bănuiesc că l-a aruncat, când am plecat de lângă el. Nu a cerut nimic, era foarte politicos și cultivat. Știa să vorbească foarte corect și am presupus că are cultură generală cât toată primăria!
Am plecat de lângă el, gândindu-mă la tatăl meu, care nu mai este aici pe pământ și care semăna cu acest bătrân. Am plecat, gândindu-mă în ce țară trăiesc, o țară în care veteranii de război au ajuns să caute în gunoi!!! Îmi este rușine și voi încerca să schimb ce se poate si să fac ce pot!
Asta e întâmplarea și recunosc că sunt profund marcat de ea! Sunt revoltat, scârbit. Culmea este că, în timp ce stăteam de vorbă cu bătrânul, pe lângă noi a trecut un jegos care a facut facultatea în pădure, nu știe decât să semneze și ne-a aruncat o privire cu un aer superior, dintr-o mașină care costă cât două case…
Regret că nu am luat adresa bătrânului, ca să-l vizitez. Îmi era rușine pentru că și noi l-am adus în starea asta… Iar acum să ne gândim la ceea ce v-am scris aici”.
N.P., marți, 12 ianuarie 2016.