“Fotografiile acestea de colecție mă răvășesc. E una dintre acele călătorii, în care mi-aș lua doar bilet dus. Dacă închid ochii risc…
– să aud:
– pescărușii și bătaia aripilor în senin;
– vocile stridente ale prietenilor mei;
– muzica din difuzoare; celebrele acorduri de pe genericul Radio Vacanța (Aici Radio-Vacanţa! Hier spricht der Ferienfunk! This is Radio Holidays! Гoвopит Paдиocтaнция Oтдыx! Ici Radio Vacances!), chicoteli, valuri și rîsete zgomotoase;
– cîntecul frunzelor în verile cuminți, liniștea iernilor pline de zăpadă imaculată.
– să văd:
– ruinele cetății Callatis, loc în care comunismul mi-a pus cravata de pionier la gît (intram cu sfioșenie, de teamă să nu mă certe istoria pentru agresiunea pe care i-o produc, călcînd pietrele fără atenție sporită și respect);
– plaja cochetă cu nisip fierbinte;
– Pînza de păianjen a Celei Serghi;
– piatra de pe terenul de fotbal care îmi insera durerea în tălpile goale, în numele dragostei mele pentru fotbal;
– chipurile cetățenilor tăi responsabili;
– oameni care nu se sfiau să-și curețe străzile, să-și îngrijească parcurile.
– să simt:
– gustul Amandinelor;
– mirosul străzilor;
– cumințenia oamenilor;
– căldura plăcută, neobositoare;
– soarele blînd;
– gustul strugurilor cu boabe cît să ne săturam din cinci, struguri ce-i recoltam în zile de școală, cînd ne trezeam în huruit de autobuz, pe drumul către locurile în care mîinile ne miroseau a pămînt;
– mirosul teilor, piatra cubică de pe faleză, faleza-lumină;
– gustul prieteniei.
De ce risc? Pentru că întoarcerea din călătorie mă va găsi tristă.
Pentru amintirile acestea și multe altele, aș ramîne acolo, dar tu îmi ești casă și acum. Mangalia, tot tu erai și atunci și tare grațioasă mai erai. Deși eram copil, îmi plăcea cum miroseai, cum te îmbrăcai în fiecare anotimp, cu prețuire pentru tine.
Azi, cuget și exclam:
Mangalia, trezește-te! Trezește-te și iubește-te din nou!”