In cursul nopţii trecute, 21.11.2017, sediul Partidului Mişcarea Populară, Organizaţia Constanţa, a fost vandalizat.
Unul dintre geamurile clădirii a fost spart, iar la faţa locului s-a găsit o sticlă.
Cel mai probabil, autorul a vrut să transmită un mesaj de intimidare.
O astfel de acţiune denotă faptul că PMP şi conducerea este incomodă pentru adversari, iar faptele nu trădează decât slăbiciune.
În consecinţă, preşedintele PMP Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, a sesizat organele abilitate, printr-un apel telefonic la 112, iar o echipă a poliţiei s-a deplasat la faţa locului.
Aceasta a început o anchetă, pentru identificarea şi sancţionarea făptuitorului, conform prevederilor legale.
Preşedintele PMP Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, îi transmite persoanei care a săvârşit această acţiune, următorul mesaj: “Doar atât poţi, zdreanţă?!”
PREȘEDINTE PMP CONSTANȚA,
CLAUDIU-IORGA PALAZ.
Mangalia News, Miercuri, 22.11.2017.