La Mangalia, a început construcția blocului de locuințe pentru medici

0
1726

Agenția Națională pentru Locuințe a demarat lucrările de construcție pentru mai multe unități locative (apartamente) destinate specialiștilor din sănătate, care profesează la Spitalul Municipal Mangalia. În acest sens, Primăria Mangalia a dat în folosință gratuită către A.N.L. un teren de 3285 mp, pe care se construiește un bloc de locuințe destinate cadrelor medicale. Lucrările au demarat, recent, imobilul urmând să cuprindă un număr de 16 apartamente și garsoniere. Managerul Spitalului Municipal, Alina Nițoi, a declarat că un astfel de proiect era așteptat de mult timp, de comunitatea medicală din sudul județului Constanța.

„Avem nevoie de medici pe anumite specializări deficitare, iar una dintre condițiile puse de medicii care ar putea veni la noi în spital, se referă la asigurarea unei locuințe de serviciu. De aceea, construcția acestor locuințe este o garanție că vom putea aduce medici noi, la Spitalul Municipal Mangalia”, a afirmat managerul unității medicale.

Directorul instiuției a mai precizat că, la începutul acestui an, a demarat procedura de nominalizare în vederea repartizării unei locuințe de serviciu către un cadru medical al spitalului. Imobilul se află în stațiunea Olimp, bloc C2, urmând a se da în folosință beneficiarului, în cel mai scurt timp.

În aceeași zonă unde se construiește acum blocul pentru medici, ANL va începe, într-o etapă ulterioară, lucrările la locuințe în regim de închiriere, pentru tinerii Mangaliei. (Sursa: Biroul de presă al Primăriei Mangalia).


 


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply