Întrebările ZF: De ce mai plătim contribuţii la sănătate, dacă în baza biletului de trimitere este imposibil să faci chiar şi un set uzual de analize medicale?

0
1640

Întrebările ZF: De ce mai plătim contribuţii la sănătate, dacă în baza biletului de trimitere este imposibil să faci chiar şi un set uzual de analize medicale?

Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că numărul laboratoarelor medicale private a ajuns la 1.980 de unităţi în 2016, faţă de doar 397 în anul 2000. În ultimii cinci ani, decontările de la CNAS pentru analize medicale şi in­vestigaţii paraclinice (ecografii, RMN, altele) s-au dublat, de la 365 de milioane de lei în 2013 au ajuns la 721 mil. lei în 2017 iar în 2019 bugetul pentru analize şi investigaţii a crescut la 765 mil. lei

„Nu mai sunt fonduri pentru analize, pe lista de aşteptare sunt 1.500 de persoane, doriţi să vă trecem pe listă?“, a fost răspunsul unui operator din call-centerul Synevo, una din cele mai mare reţele de laboratore. Nici cei mai mari doi jucători din piaţă, MedLife şi Regina Maria, nu mai au fonduri pentru analize, „nu sunt fonduri, reveniţi la finalul lunii“. Astfel că cei mai mulţi pacienţi ajung să scoată bani din buzunarul propriu pentru a efectua analizele medicale recomandate de medic. De ce mai plătim contribuţii la sănătate dacă acestea nu garantează nici măcar efectuarea unui set de analize medicale? Mult mai dificil devine pentru un pacient cu bilet de trimitere să găsească un loc dacă are de efectuat  o investigaţie paraclinică precum RMN sau CT, perioada de aşteptare fiind chiar şi de câteva luni bune.

„În provincie există fonduri pentru analize  medicale doar pentru o zi sau două din lună, în Bucureşti pentru mai multe zile. Pachetul de sănătate este teoretic foarte generos, dar nu este real, pentru că pacienţii nu pot beneficia de el. Sunt «norocoşi» doar pacienţii care se îmbolnăvesc la data potrivită. Sunt multe probleme în sistem, pacientul nu are unde să facă gratuit, cu biletul de trimitere, o ecografie de cord, la RMN sau CT aşteaptă cel puţin 2-3 luni. Nu este normal, este nevoie de soluţii la aceste probleme. Din păcate realitatea este că pacientul trebuie să scoată foarte mulţi bani din buzunarul propriu“, a spus Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Citiți continuarea în zf.ro/eveniment/intrebarile-zf. Autor: Mirabela Tiron.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply