Lucrări semnate de Nicu Covaci și Valeriu Sepi, pe simezele Art Gallery. Titanii Phoenix expun în cea mai mare galerie particulară din Constanța

0
1284

Zilele acestea, la etajul II al Tomis Mall, în cea mai mare galerie particulară a Constanței au loc ultimele pregătiri pentru vernisajul de luni, 22 iulie, ora 17.00, al expoziției cu lucrări plastice semnate de Nicu Covaci și Valeriu Sepi, fondatorii celei mai îndrăgite formații ce lua ființă în România în anul 1961 – PHOENIX.

Ambii absolvenți ai Facultății de Arte din Timișoara, au fost, recent, protagoniștii unei alte expoziții importante pentru orașul nostru, vernisată la Muzeul de Artă din Constanța – „Gestul în desen/Desenul pe pânză”, prilej cu care au răspuns invitației maestrului gravurii românești Florin Stoiciu.

Se vor alătura cu lucrări invitații Dorin Barbu, Marieta Besu, Aurel Bulacu, Răzvan Constantin Caratănase (Zuzu), Mariana Constantinescu, Răzvan Dragoș, Gheorghe Caruțiu, Mircia Dumitrescu, Gheorghe Fărcășiu, Emil Fronescu, Gavril Kovacs, Leonard Lepădatu, Ionescu Ovidiu, Eugen Raportoru, Anastasia Stoiciu, Florin Stoiciu, Monica Stoian, Cristian Tarbă, Ion Tițoiu.

De cinci ani manager al Art Gallery, Dorin George Barbu (62 ani), dublu licențiat al Facultății de mecanică (Politehnica Timișoara), dar și al Facultății de arte (Universitatea „Ovidius”), face parte din categoria acelor dobrogeni frumoși care se încrâncenează să demonstreze că la Constanța cultura chiar nu este în… colaps și că merită atenția întregii comunități, dar mai ales a autorităților.

De la înființare, Art Gallery a găzduit circa 50 de expoziții cu artiști profesioniști din țară și din străinătate, iar prin colaborarea cu prof. univ. dr. Florin Stoiciu va fi adus un suflu nou în viața culturală a urbei de la malul mării, care suferă din cauza penuriei de spații „de exprimare” artistică, în plan contemporan.

Șansa Constanței: Premieră națională pentru artistul-muzician Nicu Covaci
 
În cariera absolventului de Arte Nicu Covaci, vernisajul de luni, 22 iulie, de la ora 17, constituie o premieră națională, fiind prima sa expoziție personală.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În urmă cu trei ani, curatorul expoziției, Florin Stoiciu, îl cunoștea, prin intermediul nașului său, Mihai Tugearu (fiul legendarului balerin Ioan Tugearu), pe Valeriu Sepi, imediat la întoarcerea din Singapore.

„A fost începutul unei prietenii de excepție, care se concretizează în proiecte artistice deosebite. Dacă acum patru decenii, când fredonam melodiile formației Phoenix, cineva mi-ar fi spus că voi ajunge să organizez prima expoziție personală a lui Nicu Covaci aș fi zis că-i nebun. Dar uite că acum, în generosul spațiu al Art Gallery Constanța, Covaci primește recunoașterea sa ca artist vizual și este bucuros că i s-a oferit ocazia să se exprime și plastic, în premieră, în România. Mai ales că își dorește să devină membru al Uniunii Artiștilor Plastici”, ne-a declarat prof. univ. dr. Florin Stoiciu, mândru că a reușit să readucă în atenția publică nume notorii din cultura românească.

 

Phoenix – una dintre primele formații de muzică rock din România – a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de-a doua jumătăți a secolului XX și poate că nu întâmplător, o dată cu vernisajul celor doi muzicieni-artiști, constănțenii au șansa unei renașteri artistice.

Mai mult, în ziuaconstanta.ro.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply