Marți, a fost promulgată legea care interzice autorităților publice să mai solicite persoanelor fizice sau juridice copii după acte / documente / avize pe care tot o instituție de stat le-a emis.
Legea prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, informează digi24.ro.
Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Proiectul de lege pentru subțierea dosarului cu șină a fost inițiat de deputatul PNL George Tuță.
Continuarea, pe constantadeazi.ro