Boala ghearelor de pisică este o boală infecţioasă, produsă cel mai frecvent de Bartonella henselae, iar rezervorul principal pentru B. henselae sunt pisicile. La pisici, boala are durată scurtă şi este asimptomatică. Se consideră că puricii sunt vectorii care transmit bacteria în rândul pisicilor.
Oamenii care au cel puţin un pisoi cu purici prezintă un risc de 27 de ori mai mare să se infecteze, decât cei care au pisici fără purici.
Simptomele sunt numeroase, dar, referindu-mă strict la afectarea oculară, voi detalia sindromul oculo-glandular Parinaud, care afectează aproximativ 5% din totalul pacienţilor. Se manifestă prin conjunctivită granulomatoasă unilaterală, pe partea unde s-a produs leziunea, însoțită de limfadenită regională, în majoritatea cazurilor, preauricular. Conjunctivita dispare în câteva săptămâni, dar ganglionul inflamat poate persista câteva luni.
Alte simptome: Ganglioni inflamați (adenopatie, unică sau multiplă), febră (38-39˚C), cefalee, anorexie, splenomegalie, neuroretinită, eritem nodos, artrită, osteomielită, pneumonie, encefalită, hepatită.
Măsuri de prevenție:
- Deparazitați extern animalele.
- Nu permiteți pisicilor să vă lingă pe piele, mai ales dacă aveți răni deschise!
- Tăiați-le ghearele şi evitați jocul agresiv cu pisicile, pentru a preveni producerea leziunilor.
- Pentru copii, evitarea contactului cu pisicile străine, mai ales cu puii mai mici de 6 luni de zile, oferă mai multă protecție.
- Spălați-vă temeinic pe mâini, după contactul cu o pisică!
‐ – – – – – – – – ‐ – – – – – – – – ‐ – – – – – –
Dr. Stăetu Dorina,
Medic specialist oftalmolog,
+40770374945 Mangalia,
+40770194228 Constanţa.
MN: Vă invităm să urmăriți serialul de sfaturi medicale oferite cu generozitate de doamna Dr. Dorina Stăetu și publicate de cotidianul online Mangalia News, sub genericul: „Pontul tău zilnic de sănătate a ochilor”.
Mangalia News, 24.11.2022.