Turismul constănțean, promovat la Târgul Internațional de Turism „World Travel Market”, Londra, 2023 (FOTO)

0
800
Participarea Consiliului Județean Constanța la Târgul de Turism „World Travel Market” – Londra 2023, a reprezentat o oportunitate semnificativă pentru promovarea județului Constanța și pentru dezvoltarea de noi colaborări în industria turismului la nivel global.
În cele trei zile ale celui mai important eveniment din turism, delegația Consiliului Județean Constanța a interacționat cu un public vast și cu profesioniștii din industria turismului. A oferit informații detaliate despre ofertele turistice ale județului și a discutat posibile colaborări cu alți actori din industrie. Diversitatea rutelor cultural-turistice, frumusețea și bogăția patrimoniului cultural, potențialul turismului balneo și de aventură din județul Constanța, s-au aflat printre atracțiile principale și în atenția numeroșilor operatori și investitori în domeniu, care au vizitat standul nostru.
Ruta vinului “Pe urmele lui Dionysos, între Dunăre și Marea Neagră” s-a bucurat de o prezentare specială și de încântarea celor care au avut prilejul de a degusta cele mai apreciate vinuri produse în podgoriile dobrogene.
“Consiliul Județean Constanța, împreună cu Primăria Municipiului Constanța, OMD Constanța și Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu și-au dat mâna și s-au concentrat în aceste trei zile pe același obiectiv: promovarea turismului constănțean și consolidarea poziției județului Constanța pe harta turismului internațional. Acest lucru ne-a ajutat să avem o prezentă pronunțată și o prezentare mult mai complexă și mai diversificată a ceea ce are de oferit această regiune.
Cu siguranță am obținut atenția  tour-operatorilor internaționali pentru a conecta județul Constanța, prin Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”, cu companiile aeriene prezente la acest târg. Printre acestea se află și Compania Aeriană Wizz Air, ai cărei reprezentanți s-au arătat foarte deschiși către o astfel de colaborare. Anul viitor sunt sanse mari ca Organizația de Management a Destinației – județul Constanța să devină membru al uneia dintre cele mai cunoscute asociații comerciale pentru agenții de turism din Marea Britanie – ABTA” – Vadim Ruse, reprezentant CJC.
Participarea delegației CJC la Târgul de Turism “World Travel Market” de la Londra a fost un real succes și a demonstrat, încă o dată, angajamentul nostru în promovarea județului Constanța și identificarea de noi oportunități pentru dezvoltarea turismului în regiune. Suntem hotărâți să atragem cât mai mulți turiști străini și să dezvoltăm noi strategii și inițiative pentru a maximiza potențialul turistic al acestei regiuni.

Mangalia News, 09.11.2023.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply