Charlie Ottley prezintă la Timișoara noul documentar „Flavours of Banat and Crișana” (VIDEO)

0
618
Noul documentar semnat de Charlie Ottley, intitulat „Flavours of Banat and Crișana”, va putea fi vizionat la Timișoara, în prezența autorului. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Publicul este invitat în data de miercuri, 29 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, să redescopere Banatul prin intermediul călătoriilor, bucătăriei, culturii, meșteșugurilor, istoriei și al peisajelor sale.
Filmul este al doilea sezon al show-ului de succes „Flavours of Romania” care include peisaje din regiunea Banatului și Crișanei. De asemenea, sunt prezentate provocările pe care le întâmpină cei care încearcă să conserve tradiții și patrimoniul cultural al Banatului, informează Radio România Timișoara.
Prezentatorul și producătorul britanic va fi însoțit de echipa sa, alături de care va răspunde la întrebările spectatorilor, la finalul proiecției.
„Sunt foarte fericit să mă întorc în capitala Banatului, acum Capitală Europeană a Culturii. A fost o reală plăcere să includem Timișoara și județul Timiș în noul nostru sezon Flavours of Romania. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim călătoria fabuloasă prin Banat cu toți prietenii și susținătorii noștri”, mărturisește Charlie Ottley.
Charlie Ottley: „Alăturați-vă nouă, pentru o proiecție specială a episodului nostru din Banat, din noua serie Flavours of Romania care se vede acum pe Netflix Romania”.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

MN: Articolele publicate de cotidianul online Mangalia News, în care jurnalistul britanic Charlie Ottley, definitiv îndrăgostit de România, prezintă într-un mod admirabil frumusețile patriei noastre, pot fi vizionate aici.

Mangalia News, 29.11.2023.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply