Concursul original de gastronomie din cadrul Festivalului „Scoica de Argint”, organizat de Școala din 2 Mai a transformat strada de lângă Primărie în cel mai vesel punct al satului | FOTO

0
528
Strada principală din 2 Mai și Căminul Cultural din 2 Mai au fost, vineri, punctul de atracție al localității!
Concursul de gastronomie din cadrul Festivalului “Scoica de Argint”, organizat de Școala din 2 Mai a transformat strada de lângă Primarie în cel mai vesel punct al satului. Mămicile din Limanu au demonstrat, din nou, cât de talentate sunt. Iar dulciurile prezentate au fost absolut delicioase. Ziua a continuat cu spectacole de muzică, interpretare și dansuri tradiționale. Peste 440 de copii din toate localitățile din sudul litoralului au fost, vineri, artiști pe scena Căminului Cultural din 2 Mai! Felicitări tuturor și mulțumim pentru această zi frumoasă! (sursa: sepoatemaimult).
Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu: „Dificilă zi pentru cine ar vrea să țină o dietă. Doamnele din Limanu-2Mai iar s-au întrecut în bunătăți și, ca de obicei, nu am reușit să mă abțin. Am cumpărat….de toate! Mulțumim tuturor copiilor, părințiilor dar și cadrelor didactice, care ne-au făcut ziua extraordinară, prin participarea la cea de a 5-a ediție a Festivalului Scoica de Argint! Veselia celor mici este molipsitoare, iar 2 Mai a răsunat astăzi de râsul celor 420 de copii din tot sudul litoralului! Ne vedem și anul viitor!”


Mangalia News, 12.05.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply