În revista literară „Ex Ponto” din ianuarie-iunie 2024, revistă ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a fost publicată cronica „Un autor, două cărţi”, semnată de Diana Dobriţa Bîlea. Cu profesionalism, cu har înnăscut, cu profunzime, dăruire şi obiectivitate, autoarea a trecut prin filtrul sufletului său „Jocul destinului” şi „Mangalia. Oraşul dorurilor infinite”, cele două romane ale mele pe care le-am prezentat cititorilor pe data de 17 decembrie 2023. După ce am lecturat rândurile scrise de Diana Dobriţa Bîlea, am simţit-o ca şi cum ar fi fost prezentă în gândurile mele; mi-a intuit zbuciumul, neliniştile, temerile, dar şi bucuriile, mai precis – toate sentimentele pe care le-am trăit alături de eroii mei. Am în minte un noian de cuvinte prin care să îmi exprim recunoştinţa faţă de această minunată doamnă, dar ştiu că nu-i place lauda în exces, aşa că am să spun:
Cum să nu te preţuiesc la infinit? Cum să nu te respect din tot sufletul, Diana Dobriţa Bîlea? Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc! Eşti îngerul pe care Dumnezeu l-a trimis ca să-mi mângâie, din când în când, sufletul!
(Mangalia, 4 iunie 2024, Dora Alina Romanescu).
DIANA DOBRIȚA BÎLEA,
„Un autor, două cărți”.
Dora Alina Romanescu a scris romanul „Jocul destinului“ în anul 2011, dar de atunci a avut senzația că n‑a spus tot și a simțit tot mai pregnant imboldul de a continua povestea. A făcut‑o în anul 2022, noua ediție apărând la Editura Prestige, cu o continuare care se întinde pe mai bine de o sută de pagini.
„Jocul destinului“ este o cronică de familie, un bildungsroman, un roman al inițierii, o poveste, o promisiune a prozatoarei că orice vis își poate găsi împlinirea, chiar și când te aștepți mai puțin, în ciuda centuriilor de încercări, de suferințe ori ispitiri de‑a părăsi câmpul de luptă. Cartea începe chiar sub semnul furtunii, anunțând zbucium sufletesc pentru protagonista cu nume de poveste – Alicia, de la Alice în Țara Minunilor – și tumultul unor întâmplări pe care nimeni n‑ar fi putut să le prevadă: „Alicia se trezi în șuierăturile furioase și dezlănțuite ale vântului. Stropi mari de ploaie îi loveau fereastra dormitorului. Deși geamul era închis, avea impresia că perdeaua se mișcă ușor. Privirea i s‑a îndreptat spre mare. Aceasta fierbea. Vuia. Urletele vântului se întreceau cu furia mării. Valurile erau atât de înalte și de vijelioase, încât a avut senzația că vor ajunge până la ea“. Clipa aceasta de tulburare produce un declic în mintea și în sufletul ei și, odată ce memoria începe să despletească ghemul celor trăite sau doar auzite de la alții, se deschide și ușa poveștii propriu‑zise.
Cartea este o cronică de familie, pentru că aduce în fața cititorilor cinci generații, fiecare cu mentalitățile, uzanțele, cutumele și regulile/ rebeliunile vremii căreia îi aparține. Destinul are pentru acestea propriul „joc“, hotărât de către un Dumnezeu conciliant sau, dimpotrivă, radical, care poate să schimbe rânduielile jocului în favoarea sau în defavoarea creaților Săi. Depinde în mare măsură de fiecare om în parte să‑i fie (mai) bine – este ideea pe care o subliniază Dora Alina Romanescu, nu doar în acest roman, ci în toate cărțile sale – în virtutea faptului că binele este răsplătit, iar răul, pedepsit. Din acest punct de vedere, moralizatoarele romane ale scriitoarei născute în Rebra (jud. Bistrița) și împământenite în Mangalia se vor cărți‑program pentru societatea contemporană, în fapt o lume debusolată și amenințată de felurite și de nesocotite primejdii.
Este, de asemenea, un bildungsroman, pentru că prezintă formarea personalității personajului Alicia în contextul transformărilor de tot felul ale mamei sale îndeosebi, dar și ale altor personaje din jurul ei, ca și în vârtejul evenimentelor care o ating direct sau indirect, mângâind‑o ori rănind‑o, înălțând‑o ori micșorând‑o în ochii multora, dar nereușind s‑o doboare vreodată.
Este un roman al inițierii, deoarece Alicia, pentru a deveni femeia puternică, mama și mai puternică, scriitoarea de succes, trebuie să treacă prin probe‑încercări cumplite: accidentul care o transformă fizic într‑un „monstru“ și repercusiunile acestuia, răpirea în Siria, agonia dintre viață și moarte, despărțirea de bărbatul iubit. Grație însușirilor sale excepționale, reușește să treacă probele și să restabilească de fiecare dată atât echilibrul ei interior, cât și echilibrul relațiilor sale cu oamenii/grupurile din proximitate.
Este o poveste fascinantă cu prinți și cu regi purtând aura unui timp imemorial, în care viața de la curtea regelui este marcată de opulență și de uzanțe străvechi, cu un „monstru“ care se transformă într‑o „prințesă neasemuit de frumoasă“, cu spații fermecate (din Orient, dar și din România: Valea Izei, Mangalia, marea euxină) etc. Aliciei înseși i se spune de mică „prințesă“, apelativ ce precede statutul ei social din anii unui Orient dispus cu greu s‑o accepte și s‑o încorporeze.
Ca aproape în toate poveștile, binele triumfă asupra răului. Dacă ne gândim că povestea este scrisă de Dora Alina Romanescu, nici n‑ar fi fost posibil un sfârșit în care protagoniștii – frumoși din toate punctele de vedere, inteligenți și dispuși să se avânte în bătălii oricât de dificile – să nu poată întoarce „jocul destinului“ în favoarea lor. De altfel, prozatoarea ține să‑și explice happy‑end-ul, evidențiind sau mai degrabă reiterând virtuți esențiale spre fixarea acestora în mintea cititorilor: „Cât sunt pământeni, ei zâmbesc fericiți pentru că, prin credință, prin speranță, prin înțelepciune, prin tenacitate, prin statornicie și mai ales prin iubire au reușit să învingă jocul destinului!“
Romanul „Jocul destinului“ emoționează și ține cititorul cu sufletul la gură de la începutul și până la finalul lecturii. Este scris într‑un stil clasic, cu o exprimare limpede și fluentă. Îndeamnă la reflecție, dă aripi celor a căror imaginație tinde să zboare către tărâmuri de poveste și mai ales oferă speranță acelora care, din diferite motive, nu mai cred în ei înșiși, în oameni sau în Dumnezeu. Dora Alina Romanescu vrea, prin scrisul ei, să vindece omenirea de neiubire, să facă lumea noastră un pic mai frumoasă.
„Mangalia. Orașul dorurilor infinite“ (Editura Prestige, București, 2023) este, după cum afirmă autoarea, Dora Alina Romanescu, „o poveste nonconformistă, nesupusă tiparelor ample, exacte ale monografiilor“. În fapt, această carte, care arată impecabil – format A4, copertă cartonată, ilustrații color, hârtie de calitate –, unește radiografieri ale prezentului orașului Mangalia cu materiale documentare obținute din diferite izvoare privind istoria locului, cu mărturisiri, date autobiografice, observații, evaluări, constatări. Prozatoarea născută la Rebra, în județul Bistrița‑Năsăud, privește în jur „cu ochii sufletului“, filtrând așadar, prin propriul mod de a simți bătăile de inimă ale orașului de la țărm de mare, aspecte ce țin de: peisaje urbane, obiective turistice, oameni, fapte, întâmplări, economie, administrație, cultură, învățământ, sănătate. Sunt evidente căldura discursului, dragostea sinceră pentru concetățeni, grija de a nu arunca piatra, ci de a atrage atenția asupra greșelilor mai‑marilor orașului sau a oamenilor de rând cu abilitatea unui dascăl care știe să gestioneze situațiile critice.
Uneori, mai ales când se lasă sedusă de frumusețile de necontestat ale urbei, când face confesiuni despre rădăcinile sale, Dora Alina Romanescu nu se poate dezice de pasiunea sa și oferă cititorilor secvențe lirice de o mare sensibilitate. De asemenea, prozatoarea pledează pentru înrădăcinarea la copii a sentimentului de dragoste pentru patrie. La o parcurgere superficială a unor fragmente, s‑ar putea crede că autoarea leagă ideea de patrie de România arhaică, tradițională, în dauna unui profil modern al țării noastre, pentru că susține: „Evoluția societății, modernismul, democrația au contribuit la diminuarea rolului mărturiilor inestimabile ale existenței poporului român, au făcut uitate datinile care‑l definesc și îl fac unic, care îi scot în evidență valorile morale, trainice, adevărate, statornice. Însă ce este sfânt nu piere, nu se uită, aceste bogății se țin cu sfințenie în lada de zestre a neamului“ (p. 13). De fapt, prin acest strigăt, Dora Alina Romanescu denunță inconștiența cu care ne îndreptăm spre uniformizarea cu ceilalți, în timp ce pierdem din vedere și din suflet!, identitatea națională, spiritualitatea intimă a poporului nostru.
Nu obosește să arate ceea ce s‑a construit în ultimii ani, transformările care au făcut Mangalia un oraș modern și pe cei care au contribuit la înnoire adaptând aspecte edilitar‑urbanistice, administrative la realitățile prezentului și făcând ca și fața callatiană să corespundă progresului contemporan românesc.
Aparținând atât domeniului învățământului, cât și celui cultural, cunoscându‑le din interior așadar, prezintă cu rigurozitate, tehnic, eficient, pentru a nu scăpa detalii, date și nume, grădinițele, școlile generale, liceele, instituțiile culturale, edificiile istorice și religioase și mai ales pe oamenii care pun Mangalia pe harta culturii românești.
Cartea este, așa cum mărturisește romanciera rebreană adoptată de urbea de la malul Mării, un „omagiu“ adus „cu umilință“ „Orașului Luminii și al dorurilor infinite“. Este scrisă în două stiluri diferite. Astfel, exprimarea limpede, exactă, științifică, specifică monografiilor alternează cu exprimarea beletristică, bazată pe expresivitate, pe folosirea sensului conotativ al cuvintelor cu scopul de a spori emoția cititorului. Din când în când, găsim adevărate fragmente de jurnal și nu lipsesc nici pasajele aforistice, obișnuite în cărțile de proză ale Dorei Alina Romanescu”.
MN: Articolele cu și despre scriitoarea Dora Alina Romanescu, publicate cu mare drag pe Mangalia News sunt AICI și vă invităm să le (re)descoperiți, iar cine dorește să aibă în biblioteca sa romanele cu autograf, din ediția de colecție a prozatoarei Dora Alina Romanescu, se poate adresa în privat autoarei, la telefonul 0742 223 759.
Mangalia News, 09.06.2024.
