- „Romanul „Roata timpului” este o biografie a neamului din care se trage autoarea”. (Ion NĂLBITORU).
Romanul «Roata timpului» al doamnei Dora Alina Romanescu prezintă, cu un simţ deosebit al detaliului, viaţa familiilor de ţărani din satul românesc la hotarul dintre destin şi hazard. Dânsa îşi începe lucrarea cu prezentarea istorico-geografică a localităţii Rebra, locul unde se va desfăşura cu preponderenţă acţiunea, apoi face o trecere succintă a ocupaţiilor de bază ale locuitorilor, ca „agricultura, creşterea animalelor şi exploatarea pădurilor”, dar şi a vieţii spirituale care se desfăşoară pe aceste minunate plaiuri mioritice: „Ţinutul acesta mirific dintre munţi ascunde poveştile şi destinele oamenilor…” „În Rebra, în trecut şi prezent, oamenii şi-au trăit poveştile aşa cum le-au fost scrise în Cartea Sfântă a vieţii.”
Numele romanului este adecvat cu mesajul pe care prozatoarea doreşte să-l transmită: „Roata timpului a purtat generaţie după generaţie pe meleagurile acestor locuri, a scris istoria neamurilor rebrenilor care au trăit în pace şi omenie, şi-au văzut de obârşia lor, şi-au păstrat fiinţa nealterată, indiferent de sacrificiile pe care le-au făcut”. Treptat, treptat, pe parcursul întregului roman facem cunoştinţă cu personajele romanului, personaje din care îşi trage sorgintea autoarea, pe numele său adevărat, de fată, Saveta Bachiş, iar după căsătorie, Saveta Georgescu. Rând pe rând se perindă, ca pe o peliculă de film, episoade din vieţile strămoşilor săi, începând de la anii copilăriei, traversând perioada maturităţii, cu bucuriile şi necazurile lor, până la despărţirea de cei dragi din lumea pământeană şi plecarea la ceruri. Într-o manieră aparte, scriitoarea, cu o subtilitate artistică, „creionează” fiecărui personaj portretul fizic şi moral, fără să insiste prea mult asupra acestor aspecte, ca într-o pictură, ci dându-ţi senzaţia că tu, cititorul, te afli faţă în faţă cu eroul respectiv şi tu însuţi îi remarci trăsăturile fizice, dar şi comportamentul. Fiecare protagonist poartă cu el istoria propriei vieţi. Dar romanul „Roata timpului” poate fi considerat şi drama femeii, de altfel, foarte puternică, în lupta cu inflexiunile vieţii, într-o societate patriarhală în care bărbatul este nu numai capul familiei, întreţinătorul, dar şi cel care îşi permite anumite libertăţi „bărbăteşti”. Gena nu dispare, urmaşii născându-se uneori cu apucăturile unuia dintre părinţi, de regulă băieţii urmând „năravurile” tatălui. Pe lângă toate acestea, autoarea nu iartă nici femeile „libertine”, cu care atât societatea de atunci, dar şi de acum, este „înzestrată”. Cu toate acestea, femeia „de casă” este supusă şi docilă bărbatului, dar nu fuge de responsabilităţile care îi revin ca mamă şi nevastă, alături de bărbatul de care trăieşte, şi înfruntă vicisitudinile vieţii. Femeia de la ţară nu se plânge, îndură totul cu stoicism, considerând că aşa este normal, că aceasta este condiţia sa în societate, ca mamă şi soţie, şi trebuie să lupte zi şi noapte pentru existenţa familiei sale şi pentru educarea şi creşterea vlăstarelor lăsate de Dumnezeu. Cu toate că bărbatul se impune, nevasta ardeleancă este totdeauna puternică şi reacţionează cu fermitate, apărându-şi condiţia de femeie: „Eu ţi-s femeie, nu slugă. Să nu te stropşeşti la mine, că te fac una cu pământul! Muncesc alături de tine, cresc şi copiii, nu-ţi întorc vorba, alerg cât e ziulica de lungă, nu mă plâng, aşa că nu-ţi cer altceva decât să mă respecţi ca pe o fiinţă şi să nu strigi la mine ca la un animal… Înţelesu-m-ai?” De fapt, neamul Georgiţenilor era puternic şi demn şi nu se lăsa călcat în picioare. Dar „blestemul pământului” nu ocoleşte nici locuitorii din Rebra. Astfel întâlnim o vrajbă de moarte între frate şi soră pentru un lot de pământ, motiv pentru care se poartă ani la rând prin tribunale. În cele din urmă ajung la un compromis, acela al căsătoriei copiilor fără să le ceară consimţământul. Aceasta era o tradiţie, ca părinţii să-şi dea fata sau băiatul după cel cu avere, fără să ţină cont de sentimentele acestora. (…)
Doamna Dora Alina Romanescu abordează pe alocuri şi problema naţionalismului, naţionalism născut din suferinţa şi patriotismul strămoşilor săi: „A făcut-o cu demnitate, a murit ca un erou, apărând pământul românesc de limbile de foc ale duşmanilor.” (…) Naraţiunea continuă şi în Rebra se naşte o fătucă, Saveta Bachiş, cu un destin aparte. Încet, încet se configurează personalitatea viitoarei intelectuale, o persoană aparte, ieşită parcă din tiparele „rebrenilor”. Prozatoarea îşi deapănă amintirile şi trăirile până la maturitate; atât plecarea din satul natal, evadarea spre necunoscut din dorinţa de cunoaştere, dar şi reîntoarcerea în ţinuturile dragi unde a copilărit sunt tratate cu multă sensibilitate şi emoţie. Aleargă parcă de la o extremă la alta, de la locurile pitoreşti înconjurate de munţi la marea fără de sfârşit şi oraşul care a adoptat-o şi pe care-l îndrăgeşte foarte mult, Mangalia. Scriitoarea este un spirit neobosit, o luptătoare plină de forţă şi vigoare, care înfruntă cu stoicism vicisitudinile neprevăzute ale vieţii. „Durere, disperare, lacrimi, jale… Dumnezeu aruncă cu milostenie peste poporul său credincios încercări grele, dar în acelaşi timp, îl binecuvântează cu uitare, îl învăluie în iubire şi speranţă… Timpul îşi roteşte roata… Viaţa merge înainte…” În cele din urmă, din această luptă cu destinul, dar şi cu ea însăşi, iese învingătoare şi se bucură din plin de laurii succesului şi ai fericirii. În final, Saveta Bachiş ajunge la o împăcare cu ea însăşi şi cu Dumnezeu. „Timpul trece… Timpul vine… Urmează altă generaţie, apoi alta şi alta, cât va vrea Dumnezeu să fie viaţă pe acest pământ.” Romanul „Roata timpului” este o biografie a neamului din care se trage autoarea. Cu măiestrie, pătrunde în adâncurile istorice ale vremurilor şi îşi reîntregeşte neamul în paginile acestei cărţi, adunându-şi toate rudele, ca pe rădăcinile unui arbore către trupină, din care se ridică deasupra solului o tulpină puternică, care apoi îşi desfăşoară către înaltul cerului coroana bogată cu ramurile neamului de-a lungul generaţiilor. (Ion NĂLBITORU).
***
Romanul „Roata timpului” prezintă, cu un simţ deosebit al detaliului, viaţa familiilor de ţărani din satul românesc la hotarul dintre destin şi hazard. Doamna Dora Alina Romanescu reconstituie în acest roman arborele genealogic al familiei sale. Un pom care are ramuri sănătoase, dar şi uscate, frunze verzi, dar şi gălbui, care aşteaptă să se desprindă în vânt, fructe care dau în pârg, dar şi coapte, pe care se găsesc şi altele, cu început de putregai, exact ca etapele vieţii omului sănătos sau bolnav. Nu din toate florile pomului rdesc fructe, fiindcă unele dispar de cum înfloresc. Aceştia sunt îngeraşii de câteva luni care abia au deschis ochişorii şi s-au înălţat la cer, lăsând în urmă multă întristare şi durere, o adevărată tragedie în rândul multor familii. Dar, cum este firesc, viaţa merge înainte şi, în anul următor, pomul iarăşi înfloreşte. Aşa se derulează şi ciclul vieţii… Scriitoarea nu precupeţeşte niciun efort în a-și manifesta deschis dragostea faţă de pământul strămoşesc, prorocind de bun augur viitorul generaţiilor care vor urma să dăinuie pe aceste plaiuri. „Fiecare generaţie care va veni şi va sălăşlui în aceste locuri are datoria de a păstra la loc de cinste, în minte, în suflet, în întreaga fiinţă, zestrea spirituală moştenită de la înaintaşi”. (George DÂNCU).
***
Dora Alina Romanescu este tipul intelectualului care coboară adesea de pe scena clasei în lumea mirifică a scrisului, măsurându-şi dorul pentru meleagurile natale prin arta cuvântului. Dora Alina Romanescu îşi întoarce ocheanul sufletului spre meleagurile natale, punând în valoare acel univers al satului cu psihologia, obiceiurile şi datinile sale. Autoarea scrie cu ușurință, are multe disponibilități, construiește fraza cu o deosebită finețe și sensibilitate care îndeamnă la o lectură plăcută și reconfortantă. Personajele sale au o individualitate aparte, sunt sincere și modeste, au împrumutat ceva din frumusețea sufletească a celei care le-a creat. (Prof. Mircea DAROŞI).
***
Fragmente din romanul „Roata timpului”:
În Rebra, satul dintre munţi, viaţa îşi derulează cursul firesc şi de neoprit. Într-o zi vine pe lume un pui de om, în alta, unul dintre locuitorii acestor ţinuturi de legendă, după o viaţă lungă pe acest pământ, pleacă spre cele veşnice. Satul are o înfăţişare nouă, casele moderne stau mai tot timpul singure, în aşteptarea stăpânilor care cutreieră prin lume pentru a-şi câştiga un trai mai bun. Altă generaţie şi alta, alte poveşti şi altele, timpul îşi învârte roata necontenit. Frumuseţea ţinutului este neschimbată. Dealul Mare, Dealul Sămnenului şi alte dealuri cu nume predestinate au rămas fără locuitori, au rămas singure, cu farmecul şi magia pe care le-au primit când au fost zămislite de Creator. Rebrenii au evoluat. Este mai uşor să se urce în avion şi să meargă până în Spania, decât să urce pe cal şi să pornească spre locurile virgine şi neasemuit de frumoase ale dealurilor care înconjoară Rebra. (…)
Poveşti de viaţă ale locuitorilor din aceste ţinuturi vor fi cât lumea, unele frumoase, cu oameni buni şi iubitori, altele triste, cu lacrimi şi jale, dar în toate aceste poveşti se va vorbi cu dragoste despre această aşezare mirifică, se va scrie cu respect despre valorile morale ale înaintaşilor, cu pioşenie despre tradiţiile şi obiceiurile rebrenilor. Fiecare generaţie care va veni şi va sălăşlui în aceste locuri are datoria de a păstra la loc de cinste, în minte, în suflet, în întreaga fiinţă, zestrea spirituală moştenită de la înaintaşi. (…)
Vremurile grele în care au trăit au rămas în urmă. Dealurile și pădurile pe unde au umblat ei, văile și izvoarele în care și-au răcorit fața nădușită de căldură și de muncă sălășluiesc în singurătate. (…)
Eu mai am oare o „casă părintească”? O casă care să-mi aducă aminte că mă trag din neamurile rebrenilor? Mai pot oare să alerg cu drag spre ea, să-i deschid uşile, să văd ochelarii tatălui meu pe masă, să simt prezenţa mamei în odaia curată, paturile frumos aşternute şi icoanele împodobite cu ştergare alese cu măiestrie de mâna ei fermecată? O, Doamne, câtă durere apasă pe sufletul meu! Dacă aş fi fost singură, m-aş fi dus în pădure şi aş fi rugat frunzele copacilor să jelească cu mine, cerul să-şi verse lacrimile peste obrajii mei, iar izvoarele să susure duios şi să-mi aline durerea care mă copleşea…
MN: Articolele cu și despre scriitoarea Dora Alina Romanescu, publicate cu mare drag pe Mangalia News sunt AICI și vă așteaptă să le (re)descoperiți, iar cine dorește să aibă în biblioteca sa romanele cu autograf, din ediția de colecție a prozatoarei Dora Alina Romanescu, se poate adresa în privat autoarei, la telefonul 0742 223 759.
Mangalia News, 15.06.2024.
