Remus Opreanu: „A fost destul ca un om să vină din cetatea eternă Roma în exil aici, să sufere, să plângă în nemuritoare versuri, pe malurile acestei mări și acel om să fi fost Ovidiu, pentru ca numele de Tomis să trăiască în veci, iubit și venerat. Când, prin valoarea armelor române și înțelepciunea oamenilor noștri de stat, Dobrogea, această veche provincie romană, a fost cucerită și alipită de corpul țării, am găsit noi, trimiși cei dintâi aici, la fiecare pas, urmele mărețe ale romanilor, strămoșii noștri. Cu pietate, am admirat valurile lor de apărare, cetățile, monumentele și cât distrugătorul timp mai lăsase să existe din artele și civilizațiunea lor”.
A fost primul administrator al teritoriului revenit la țară în 1878. Reformator, om modern, cu o educație europeană, cu o viziune integratoare, bun gospodar, adevărat diplomat, Remus Opreanu a reușit în puținii ani pe care i-a petrecut în Dobrogea să dea ținutului recunoaștere și identitate românească.
S-a născut la 22 septembrie 1844, ca descendent al unei vechi familii boierești, legată de toate momentele de seamă ale secolului trecut. Tatăl- Nicolae Tudor Opreanu, mama Elisabeta R. Ciocănescu. Fiind gemeni, pe fratele său l-au botezat Romus, în semn al latinității de neam. După terminarea Liceului „Sf. Sava” din București, cei doi frați Opreanu își continuă studiile la Paris, unde Remus obține, în 1866, licența în Drept.
În următorii trei ani urmează studii clasice la celebra Universitate din Pisa, apoi la Florența și Roma, unde își obține titlul de doctor sau laureat în litere. [1]
Revenit în țară, se dedică studiului Istoriei antice și Filosofiei, susținând nenumărate prelegeri la tânăra Universitate din București. Paralel, într-un timp foarte scurt, s-a impus și în magistratură, de la supleant la Tribunalul Prahova, judecător la Brăila, Craiova, apoi procuror general la Focșani. Peste doar trei ani, a ajuns prefect de Putna. În timpul războiului pentru independență, Remus Opreanu îndeplinea funcția de procuror general, la Curtea de Apel București.
Calitățile morale și profesionale demonstrate în toate ocaziile au făcut ca atenția Guvernului să se orienteze către Remus Opreanu și, la 13 noiembrie 1878, este numit prefectul Dobrogei revenite la țara-mamă. Misiune grea și onorantă.
Primul ministru îi conferise titlul de guvernator dar Remus Opreanu luându-și dificila însărcinare de a româniza această provincie, a refuzat titlul ce i se acordase, susținând că „Nimic nu trebuie să difere ca organizațiune de stat în Dobrogea, câtă vreme această provincie s-a alipit la trupul țării noastre”. [2]. (…).
Continuarea, în ziuaconstanta.ro
