Dan Negru – Galbenul de azi e despre noi și despre cel mai scurt îndemn de luptă din istorie, cel a lui Avram Iancu: “No, gata! No, hai!“

0
234
Dan Negru: „Când Niță – portarul României – ambala cozonaci la o fabrică din Chiajna, Neuer – portarul Germaniei – avea medic personal la Shalke și venea cu ursulețul preferat la antrenament. Despre asta e tricolorul pe care-l vedeți azi pe toate străzile. Nu e despre fotbal. E despre ambiția celei mai slabe echipe, ca valoare de piață. Adică a noastră! Nu ăștia suntem noi, toți?
Când am prezentat primul meu format internațional de TV, eu câștigam de 5 ori mai puțin decât prezentatorul italian al aceleiași emisiuni. A crescut de ieri salariul minim pe economie, la noi. De trei ori mai mult ia un olandez. Fabricile, fermele, șantierele Europei nu rezistau fără românii care au muncit în ele, în anii ăstia.
Generația mea a fost învățată să creadă că tot ce românesc e prost, slab și corupt. Acum au venit copiii noștri. Despre asta e galbenul din orașele europene. Nu despre fotbal. Sunt fanul Europei. Să fim și noi acolo. Prezentatorul italian care câștiga de 5 ori mai mult ca mine a ratat formatul, după primul sezon. Eu l-am dus 4 ani! Noi, ăia care am vândut tot și acum importăm ce am vândut! Galbenul de azi e despre noi, egalii lor! Și despre cel mai scurt îndemn de luptă din istorie, cel a lui Avram Iancu: “No, gata! No, hai!“


MangaliaNews, 02.07.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply