S-a ridicat restricția de tonaj (7,5 t) pe DN1, Ploiești – Brașov, pe perioada închiderii circulației pe Valea Oltului!

0
318
CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere că, în conformitate cu art. 15 din Ordinul comun al ministrului Transporturilor şi Afacerilor Interne nr. 647/127/2016, cu modificările și completările ulterioare s-a luat decizia ridicării temporare, în perioada 8 iulie – 9 august 2024, a restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul de drum DN1, Ploieşti (intersecţie DN1 cu DJ236) – Braşov (intersecţie DN1 cu DN1A) în zilele de marți – joi, in intervalul orar 6:00 – 22:00.
Această măsură se aplică pe durata executării unor lucrări de defrișare, rănguire, dislocare de stânci periculoase, pentru realizarea lucrărilor aferente secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu – Pitești, pe tronsonul DN 7, între Boița (ieșire de pe autostradă) și Brezoi, pentru care, din considerente de siguranță a participanților la trafic, s-a impus instituirea unei restricții totale de circulație, pe timpul zilei, timp de o lună, începând cu data de 08.07.2024.
CNAIR recomandă utilizarea rutelor alternative și multumește tuturor utilizatorilor rețelei rutiere pentru înțelegerea față de disconfortul creat.


#MangaliaNews, 09.07.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply