MĂIASTRA ÎN IE, la Paris – Sărbătoare dedicată iei și operei brâncușiene

0
88
Peste 100 de persoane s-au putut bucura, la Paris, pe data de 10 iulie, de o sărbătoare dedicată iei și operei brâncușiene, găzduită de Cavele St. Sabin, într-o parte istorică a Parisului, în apropierea Bastiliei.
Conceptul “Măiastra în ie” a fost dezvoltat de Raluca Prelipceanu, președinta Asociației Arche culturelle, fiind un concept eclectic care își propune să aducă laolaltă mai multe arte, celebrând ia și legătura acesteia cu opera brâncușiană. Multe motive tradiționale care împodobesc ia și cămășa cu altiță, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO apar și în sculpturile brâncușiene. Este vorba de elemente caracteristice culturii tradiționale românești, dar și universal. Acestui demers i s-a alăturat actrița Marilena Ivan care a propus un mini-spectacol pe baza poeziei “Lecție de zbor” a poetului Nichita Stănescu, magistral interpretat.
Pe parcursul reprezentării, actrița a fost acompaniată de muzicienele Iara Kelly și Mădălina Lupu. A urmat apoi un moment muzical asigurat de muziciana braziliancă Iara Kelly, îmbrăcată într-o ie superbă din sudul României. Apoi într-un moment hilar, menit să destindă publicul prezent, imigrantul transilvănean Dracula, interpretat de Raluca Prelipceanu a fost ucis de tânărul mușchetar Oscar Pîslari.
După acest moment, tânăra Elisabeth Leau a interpretat superb Balada lui Ciprian Porumbescu. A urmat apoi defilarea iilor și costumelor traidționale, vechi și moderne din mai multe regiuni din România, purtate de participanți și de membrii Maiestria și Galerie MoldaveȘezătoare Paris și Vocea Diasporei Române pe acordurile de nai ale foartei talentate Mădălina Lupu, care a asigurat apoi un mini-recital în compania profesorului ei, muzicianul Cătălin Iancu. Cei doi au reprezentat cu mare cinste Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, partener în cadrul acestui proiect. Artista a prezentat tototdată publicului franez mai multe instrumete tradiționale de suflat. Momentul s-a încheiat cu un mixaj muzical propus de DJ Fabien. Evenimentul a fost prezentat intr-un mod atrăgător și original de actrița Florentina Ienăchescu.
Mai mulți pictori au expus lucrări cu acest prilej legate de ie sau de păsările brâncușiene, de conceptul de feminitate. Pictorița Petra Marian a expus o pânză de mari dimensiuni intitulată „Ia românească călăuzind poporul”, în care a inclus și fragmente dintr-o ie centenară. De asemenea, pictorul Christian Paraschiv a expus, cu acest prilej, mai multe lucrări, dintre care una dedicate iei, de asemenea pictorițele Dana Sereda, Iulia Șchiopu, Doina Vieru, Antoanella Stan, Elena Cholet și pictorul Sergiu Zancu au contribuit cu lucrările prezentate la succesul evenimentului.

MangaliaNews, 15.07.2024. A transmis Mădălina Corina Diaconu, UZPR.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply