A început vara culturală la 2 Mai! | Detalii despre programul „Cultura la Liman” | Galerie FOTO

0
1410
„Cultura la Liman”, programul cultural anual al Comunei Limanu, ajuns la a treia ediție în 2024, se  desfășoară la 2 Mai, pe parcursul întregii veri, fiind gazda unor evenimente din diverse arii de expresie artistică – teatru, film, pictură și expoziții de fotografie, concerte cu muzică de diverse genuri, târg de carte cu lansări, recitaluri de poezie și lecturi publice, competiții sportive – recunoscute ca valoare și unite într-un sincretism care își propune să evite superficialitatea unor „spectacole” de vară, oferind șansa întâlnirii și a dialogului cu nume importante din spațiul cultural autohton.
„Îmi doresc ca la 2 Mai să vină cât mai mulți artiști, în această vară, pentru că vreau să menținem această emoție, această vibrație de hotspot cultural pe harta țării”, declară Daniel Gheorghe Georgescu, primarul Comunei Limanu.
„ŞI festival”, până de curând Festivalul de Teatru şi Film „Şerban Ionescu”, este evenimentul care a deschis vara culturală din acest an. Festivalul se desfășoară la 2 Mai, între 20 şi 27 iulie 2024 sub sloganul „şi tu. şi eu. şi împreună” și cuprinde peste 70 de evenimente culturale grupate în cinci secţiuni – teatru, film, expo, concert, forum – cu intrare liberă, continuând și misiunea de a promova tineri creatori la debut, prin secțiunea competițională de teatru și film. 7 spectacole și 10 scurtmetraje, realizate de absolvenți ai facultăților cu profil artistic din România, pot fi urmărite atât de public, cât și de un juriu unic. În urma vizionării spectacolelor și a scurtmetrajelor, vor fi oferite două premii colective și șase premii individuale, în cadrul ȘI Gala de premiere, eveniment ce va încheia festivalul pe 27 iulie, în Curtea Taberei 2 Mai, de la ora 21:30.
Printre noutățile acestei ediții se numără o serie de dialoguri interdisciplinare cu personalități culturale și științifice, două ateliere creative cu tineri artiști, dar și un eveniment In memoriam Vladimir Găitan, programat pentru marți, 23 iulie, de la ora 16:00, în Curtea Taberei 2 Mai. La dialogul moderat de Alina Epângeac participă Gloria Găitan, fiica actorului, Ileana Popovici și Magda Catone.
Această ediție marchează și inaugurarea unei a doua săli de spectacol dedicate teatrului profesionist. Astfel, pe lângă sala de spectacole a Căminului Cultural, în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale din 2 Mai se vor juca, în afara competiției, 5 spectacole produse de Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic și Teatrul Metropolis. Secțiunea TEATRU mai include un spectacol de improvizație, Meciul de Comedie de la Teatrul de Stat Constanța (programat miercuri, de la 20:30), și un spectacol de jonglerie și acrobații al performerului Vlad Benescu, ambele jucate în aer liber, în Curtea Taberei 2 Mai.
În secțiunea FILM se regăsesc lungmetraje ca „Reconstituirea” (regia Lucian Pintilie – marți, 23 iulie, 22:40, Curtea Taberei) și documentarul „Nasty” (regia Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu – joi, 25 iulie, de la ora 22:45).
Pe 24 iulie, Ada Milea și Bobo Burlăcianu se întorc la ȘI festival pentru un eveniment muzical spectaculos, alături de Cristi Rigman și Anca Hanu, după succesul ediției anterioare (miercuri, în Curtea Taberei, ora 22:00). Formația AZUR va concerta sâmbătă, 27 iulie, de la ora 22:00. Și tot sâmbătă, tot în Curtea Taberei, de la ora 16:00, criticul de teatru Marina Constantinescu va fi în dialog cu Radu Paraschivescu despre „Vârstele singurătății”.
Printre cele mai așteptate evenimente ale „Culturii la Liman” se numără expozițiile de pictură și fotografie, dedicate poeziei țărmurilor de la 2 Mai și Vama Veche. Oana-Maria Paul își va expune peisajele marine alături de lucrările fotografului Mihnea Turcu, în expoziția de grup „VAMA”. Vernisajul va avea loc luni, 29 iulie 2024, ora 19.00, la Căminul Cultural 2 Mai. Expoziția va rămâne deschisă pe tot parcursul manifestărilor culturale.
Și anul acesta continuă tradiția „Târgului de carte, folk și poezie, care se va desfășura în perioada 7-14 august 2024, la Căminul Cultural 2 Mai.
Vor fi prezente, cu carte de vânzare la prețuri rezonabile, câteva dintre cele mai importante edituri din România. Cititorii vor avea ocazia să își achiziționeze titlurile preferate, să asiste la discuții captivante despre cărți, să participe la dezbateri despre literatură și la întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare contemporane. Publicul va avea acces gratuit atât în cadrul salonului, cât și la toate evenimentele conexe ce vor avea loc pe toată durata evenimentului: lansări de carte, lecturi publice, dialoguri cu autorii, recitaluri de muzică folk.
Pentru programele detaliate ale evenimentelor, vă așteptăm și pe pagina oficială a Comunei Limanu, secțiunea Cultura la Liman: https://primarialimanu.ro/cultura-la-liman/editia-2024/, pe pagina Facebook a programului – Cultura la Liman, pe www.sifestival.ro. (Facebook si Instagram).


MangaliaNews, 23.07.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply