George Georgescu, steaua de pe frontispiciul Sulinei – un nou episod din serialul „Istoria Dobrogei”, de Aurelia Lăpușan
Mangalia News
George Georgescu, dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentanți ai stilului dirijoral clasic, un model al devotamentului și perseverenței. Unul din ctitorii Filarmonicii „George Enescu” din București, aducând, sub conducerea sa, cea mai strălucită perioadă din existența instituției de până în prezent.
S-a născut la 12 septembrie 1887 la Sulina și s-a format mai întâi ca violoncelist. La 18 ani, a devenit student la clasa de contrabas a Conservatorului bucureştean. Profesorii i-au descoperit înzestrările muzicale deosebite şi l-au reorientat către violoncel – la clasa lui Constantin Dimitrescu. După absolvire a continuat la Berlin, în urma bursei neaşteptate primite ca urmare a unui recital la Ateneu.
În Germania, George Georgescu devine student al lui Hugo Becker, la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin, explorând în paralel compoziţia şi dirijatul. Becker, impresionat de calitățile elevului îl desemnează succesor al pupitrului său. Ca membru al formaţiei, George Georgescu evoluează în recitaluri în Europa, vreme de 4 ani. Cariera sa ca violoncelist s-a încheiat brusc, din păcate, în 1916, când şi-a accidentat grav o mână, prinsă de uşa ce se închidea a unui tramvai.
În 1918, devine dirijorul Orchestrei Filarmonicii din Berlin. S-a întors însă în țară unde a preluat, în 1920, Orchestra Filarmonicii din București, pe care a reformat-o din temelii. Au fost invitați la Ateneu Richard Strauss, Bruno Walter, Yehudi Menuhin, Pablo Casals, Arthur Rubinstein, Alfred Cortot sau Wilhelm Backhaus. În paralel cu acel prim mandat la Filarmonică, încheiat în 1944, George Georgescu a fost, în trei rânduri, director și dirijor al Operei bucureștene: între 1922-1926, 1930-1933 și 1939-1940.[1]
„Rolul [său] în viața culturală a țării sale a fost uriaș”, scria compozitorul Pascal Bentoiu: „A familiarizat publicul cu marele repertoriu clasico-romantic. A impus pe cei mai mari compozitori din lumea întreagă, a susținut fervent și cu mare eficacitate muzica românească. Din imensul repertoriu de peste cinci sute de lucrări, peste o sută au fost titluri românești, iar dirijorul nu s-a mulțumit cu prime și ultime audiții, ci a programat această muzică, la care evident ținea foarte mult, cu o insistență admirabilă, atât în țară, cât și în străinătate.”
A promovat tinerii muzicieni, în rândul cărora s-au aflat Dinu Lipatti și Valentin Gheorghiu.
Ioana Georgescu Răileanu, fiica dirijorului, își amintea că „în cartea de onoare a casei, beneficiind de o călduroasă ospitalitate, au scris Enescu, Lipatti, Jora, Perlea, aproape toți soliștii cu care tata a avut concerte la Ateneu, ca de exemplu Claudio Arrao, Wilhelm Backhaus, Alexander Brailowski, Grzegorz Fitelberg, Wilhelm Kempff, Cella Delavrancea, Pablo Casals, Alfred Cortot, Jacques Thibaud, apoi Egizio Massini sa, Karl Böhm, scriitori – cei doi Sadoveanu, Mihail și Ion Marin, Minulescu, oameni politici – Constantin Argetoianu, apoi Goga și atâția alții.[2]
Datorită notorietăţii internaţionale şi a relaţiilor de prietenie cu marii muzicieni ai timpului, la Bucureşti vin, în anii în care maestrul a activat, numeroşi compozitori şi instrumentişti de renume: Richard Strauss, Maurice Ravel, Pietro Mascagni, Igor Stravinski, Jaques Thibaud, Arthur Rubinstein. În acelaşi timp, a promovat compoziţia românească, numele cele mai frecvente fiind: George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Marţian Negrea, Constantin Silvestri. (…)
