O seară de vis, cu terapie prin Arte, Carte și un Vin bun, cu Mihai Ispirescu, Ioan Cristescu, Ioana Crăciunescu, Alexandru Repan și Adrian Cioroianu, la Restaurant Atena, în Saturn, Mangalia | FOTO-VIDEO

0
482
Seara de terapie prin Arte, Carte și un Vin bun, care a avut loc sâmbătă, 10 august 2024 la restaurant Atena, în Saturn, Mangalia, a fost un întâlnire de vis cu autorul Mihai Ispirescu, editorul Ioan Cristescu, poeta și actrița Ioana Crăciunescu, actorul Alexandru Repan, istoricul Adrian Cioroianu, la care au participat numeroase alte personalități ale vieții culturale și somități medicale din București, Constanța și Mangalia.
Poeta Ada Vertan, organizatorul evenimentului, a fost o gazdă desăvârșită și s-a ocupat de fiecare invitat în parte, contribuind la atmosfera destinsă, prietenească.
Iată câteva instantanee de la fața locului, cu momente valoroase, memoriale, de Cultură și Artă interpretativă:

Inserții muzicale de excepție, cu Valentin Albeșteanu:

Am asistat la un inedit recital de poezie Ioana Crăciunescu:

Maestrul Alexandru Repan, mare terapeut de suflete și simțiri:

Pe terasa restaurantului, invitații au putut vedea Luna și constelațiile nocturne prin telescop și au primit lecții aplicative de astronomie, din partea domnului Comandor Vasile Chirilă, autorul cărții „Astronavigația, de la gnomon și astrolab, la sextanntul Apollo”, invitat de onoare la mai multe evenimente științifice, practice, demonstrative, în țară și în străinătate.
Adăugăm și câteva imagini surprinse de Luiza Cala, poetă, prozatoare și artist plastic din Mangalia:

 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/
Va urma și partea a doua a reportajului foto-video de la Serata literară muzical-poetică, despre terapeuții spirituali prezenți și despre Terapia prin Arte, Carte și Vinul bun de la Crama TRANTU, Murfatlar.
Mulțumim poetei Ada Vertan, gazdă ireproșabilă!

MangaliaNews, 11.08.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply