Tabăra de astronomie „Să cunoaştem cerul!”, ediţia a XI-a, 29 august – 3 septembrie 2024, comuna Dodeşti, judeţul Vaslui

0
275
Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, județul Vaslui, va organiza Tabăra de astronomie „Să cunoaştem cerul!”, ediţia a XI-a, în perioada 29 august – 3 septembrie 2024. Activitatea se va desfăşura în parteneriat cu Primăria Comunei Dodeşti din Judeţul Vaslui.
Tabăra de astronomie este destinată, în special, celor pasionaţi de astronomie şi membrilor  Astroclubului „Perseus” Bârlad. La această activitate se pot alătura şi alţi astronomi amatori de la alte cluburi şi asociaţii astronomice din ţară.
Toţi cei care doresc să participe la tabăra de astronomie trebuie să vină pregătiţi corespunzător acestui gen de activitate: cort, izopren, haine groase, apă potabilă şi alimente neperisabile pentru cel puţin trei zile.
Publicul obişnuit poate participa împreună cu membrii clubului de astronomie la observaţii astronomice, iar accesul va fi liber. Persoanele interesate care dispun de mijloc de transport sunt invitate după ora 20:30, în perioada 29 august – 2 septembrie 2024, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea Observatorului Astronomic. Pe timpul zilei, între orele 12.00 – 14.00, se vor organiza şi observaţii solare, cu telescopul solar Lunt.
Locația taberei va fi aproape de satul Dodeşti, pe păşunea de la Făgădău, la circa 27 km nord-est de Bârlad. Accesul se poate face cu plecare din Bârlad, spre nord, Gara Banca, Stoişeşti, la intrarea în satul Dodeşti, stânga pe drumul de pământ până la pădure (locul taberei).
Pentru buna desfăşurare a activităţii propuse, dorim să precizăm că participanţii la tabără trebuie să respecte câteva reguli de bună practică, stabilite de organizatori, ce sunt publicate pe site-ul astrobarlad.com. Vă aşteptăm cu drag!
Organizator: Dumitru Ciprian Vîntdevară,
Şef Secţie „Ştiinţele Universului şi ale Vieţii”, din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, tel:  0729074193.

MangaliaNews, 26.08.2024.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply