Enciclopediile destinate personalităților românești sunt zgârcite în prezentarea lui Horia Roman. „Născut în anul 1910 la Constanţa. Fiul lui Ioan Roman, primarul Constanţei, el însuşi ziarist şi poet. A debutat în literatură şi publicistică la vârsta de 17 ani. A fost colaborator şi redactor la publicaţiile Bilete de papagal, Adevărul, Dimineaţa, Stânga, Cuvântul liber şi Timpul. În 1942 a fost acreditat corespondent al Agenţiei de presă Rador la Roma. În acelaşi context, a devenit şi ataşat de presă pe lângă Sfântul Scaun.
După 23 august 1944 a refuzat să mai revină în ţară. A intrat în colimatorul Securităţii la 13 martie 1952, când a fost semnalat ca redactor al Buletinului European, editat de Iosif Constantin Drăgan la Roma. Totodată, era membru al Mişcării Române pentru Unitatea Europei, înfiinţată şi finanţată de acelaşi om de afaceri, începând cu 5 noiembrie 1949.
În urma unui conflict cu I.C. Drăgan, s-a transferat în funcţia de corespondent al postului de radio Europa Liberă la Roma. În 1969 a publicat volumul memorialistic „Cenuşa visărilor noastre”. A încetat din viaţă în 1982, în sanatoriul Sanatrix de la Roma”.[1]
O tinerețe sub semnul de autoritate al tatălui
În certificatul de naştere eliberat de Primăria municipiului Constanţa este scris că s-a născut la 9 decembrie 1910, ora 12, la casa părinţilor săi din str. Carol 121, copilul de sex masculin Ion Radu Horia, fiul lui Ioan N. Roman, de 45 de ani, de profesie avocat, şi al Ceciliei, fără ocupaţie, de 38 de ani. A fost cel mai mic copil al familiei Roman şi singurul băiat.
La data aceea tatăl, I.N.Roman, cu o activitate prodigioasă în presa ieșeană, chemat la București în 1892 ca prim-redactor al Adevărului, cu studii de drept și doctorat în Belgia la Université Libre[2]. Întors în țară, Ioan N. Roman este numit la Judecătoria Curtea de Argeș, transferat puţin mai târziu la Judecătoria ocolului Medgidia, judeţul Constanța. Demisionează repede din magistratură şi este numit primar al comunei Medgidia.
Avea 33 de ani! În luna mai 1900 se stabilește la Constanța unde exercită profesia de avocat și se înscrie în lista definitivă de alegători ai acestei comune. Este ales consilier comunal în 1904, consilier judeţean, vice-președinte al Consiliului județean al județului Constanța în anii 1905-1907, apoi primar al Constanței, în anul 1910, în același timp decan al Consiliului de disciplină al corpului de avocaţi, preşedintele comitetului pentru ajutorarea veteranilor în Dobrogea.
Lui Horia, ursitoarele i-au prezis o carieră jurnalistică, continuând-o pe cea a tatălui, pe care l-a avut de model. La moartea acestuia, în iulie 1931, tânărul Horia scria: „Pierdeam pe camaradul meu de jocuri, din copilărie, pierdeam pe cel mai tânăr, mai drag şi mai înţelegător prieten”.[3]
Horia Roman a făcut primii ani de şcoală la Gimnaziul constănțean, apoi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, avându-l coleg de cameră pe Eugen Ionescu şi frecventând cu plăcere cenaclul lui Eugen Lovinescu.
La 17 ani a început să publice versuri şi proză literară, mai întâi la Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, dar urmând voinţa tatălui a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, deşi nu a profesat niciodată. Jurnalistica l-a acaparat până la capătul vieţii.
Lucrează în redacţia ziarelor Adevărul (unde tatăl său fusese prim-redactor) şi Dimineaţa, scrie pentru revistele Stânga şi Cuvântul liber, la care exercită şi funcţia de secretar general de redacţie (1932-1936), pentru ca mai apoi, timp de 5 ani (1937-1942), să fie angajat la ziarul Timpul sub direcţia lui Grigore Gafencu. Horia Roman are frecvente colaborări şi în diverse publicaţii dobrogene: Dacia, Dobrogea Jună, Revista dobrogeană.
În 1942 este trimis corespondent al Agenţiei naţionale de ştiri RADOR la Roma, iar legaţia României îl acreditează ca ataşat de presă pe lângă Sfântul Scaun.
Drumuri întrerupte
Perioada în care a avut aceste misiuni diplomatice aparține celui de-al Doilea Război Mondial. Italia lui Musolini își scria destinul.
Aflăm din presa vremii: „Ziaristul bucureștean Horia Roman, care fusese ținut un timp prizonier la Taormina, în Sicilia, a fost eliberat de aliați și se află la Roma, de unde a scris familiei sale o lungă scrisoare asupra împrejurărilor în care fostul redactor al revistei „Stânga“ și colaborator constant al ziarelor democrate, descrie cum a putut fi înfățișat autorităților de ocupație ca… un om periculos pentru aliați! Horia Roman, care și-a câștigat un nume în presa bucureșteană, funcționa ca atașat de presă la Roma, și a refuzat, alături de ministrul nostru d. Grigorcea să urmeze guvernul ridicol al lui Mussolini.
El arată în scrisoarea sa că în Italia circulă foarte mulți legionari de ai noștri, unii, stabiliți acolo, alții fugiți de prin alte părți, — unii cu o activitate din cele mai dăunătoare. Horia Roman mai arată apoi că dorește să se reîntoarcă în țară cu prima cursă a motonavei „Transilvania“ care e așteptată la Neapole.
Ciudățeniile vieței: în urmă cu opt, nouă ani, Horia Roman — care e fiul regretatului fruntaș dobrogean Ioan Roman, era snopit în bătaie, împreună cu grupul de studenți cu care înființase un cerc de studii socialiste. „Nici nu mi s-au vindecat rănile de atunci — scrie el — și cei ce m-au bătut, sau tovarăși ai lor, mi-am înscenat toată chestiunea aceasta de la Taormina, desigur ca să nu fiu prezent în țară, unde voiam să vin de îndată ce armata pornise împotriva hitleriștilor. Probabil că-i incomoda memoria mea“.[4]
Revine totuși în țară dar pentru scurt timp. Se căsătorise în 1943 cu o italiancă, avea deja un copil, iar ce vedea că se întâmplă în scumpa lui țară având cizma sovietică pe grumaz îl determină să se stabilească definitiv în Italia. Îşi cumpără o căsuţă cochetă chiar în apropierea zidurilor Vaticanului.
Casa Roman din Via Santa Aurelia, unde a locuit până la sfârșitul vieții, întreţinea o atmosferă românească, având pereţii plini cu cărţi ai clasicilor români, cu tablouri vechi din care zâmbeau domniţe şi prinţi valahi, cu scoarţe şi ştergare transilvane. În acest spaţiu de intimitate culturală poposeau adesea, printre alţii, Picasso, Fellini, Andre Malreaux, Eugenio Montale, Eugen Ionesco, Mircea Eliade.
Pe fila de gardă a celor mai multe din cărţile frumos rânduite în bibliotecă stă mărturie câte o însemnare de genul: „Lui Horia Roman, ca să-şi aducă aminte de Bucureşti, Paris, Roma…Cu vechea prietenie a lui Mircea Eliade, Roma, 8 septembrie 1981“.„Bien cordialement a vous, Emil Cioran“. (…)
Continuarea, în ziuaconstanta.ro (autor: Aurelia Lăpușan).
Despre Aurelia Lăpuşan:
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948, în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în Teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
